Azi am văzut ceva deosebit. Pe bune deosebit. O maşină de preţ mediu spre scumpuţ oprită în cartier, cam în drum, aşa. Nu deranja pe nimeni, doar că nu prea era locul ei acolo. Lângă ea, un bărbat de vârstă… medie, cu geacă de piele şi părul prins într-o coadă lungă, arunca tacticos dintr-o sacoşă… deşeuri. Dupa câteva secunde în care l-am urmărit, am înghiţit în sec, cu greu, că recunosc că eram cam gâtuită.
Nu cred că vi se pare nimic deosebit până aici. Aţi mai auzit din astea, nu? Vi s-a întâmplat şi vouă să vedeţi persoane, fie ele bărbaţi, femei, copii, cum aruncă din maşină gunoi, nu? Din mers, din maşina oprită sau parcată, pe geam, pe uşă sau din portbagaj? Pe marginea străzii, pe stradă, în pădure, în faţa blocului? Sunt sigură că da. Şi nu stiu care e prima voastră reacţie, dar mie mi se pune un nod în gât cât pumnul. De nervi, de neputinţă, de revoltă. Când am putut, am reacţionat şi mai cu folos. Credeam eu, ei doar au râs. Au înjurat sau au plecat mai departe nepăsători. Când mi-am permis mai mult, am luat punga înapoi în maşină, căci da, s-a întâmplat şi să am colegi de drum către team-buildinguri unde mergeam să ne cunoaştem mai bine (!) care aveau pregătită punga „de 1 leu” pentru umplere şi abandonare parşivă în drum spre Predeal. Pe drum, la propriu. Lângă pădure, normal.
Să revenim. Azi nodul din gât a revenit. Daaaar, surpriză, nu era de revoltă sau de neputinţă. Era de bucurie si de admiraţie. Chiar se întâmpla ceva deosebit, vă zic. Ce credeţi, bărbatul acela avea o sacoşă mare, plină cu deşeuri pe care le-a aruncat selectiv în containere colorate!!! Pe larg, pregătise de acasă o sacoşa „de Cora” 😛 cu sticle şi PET – uri, o pusese în portbagaj, şi la intersecţia mare din cartier a tras pe dreapta, a deschis portbagajul, a luat sacoşa şi a început s-o goleasca. Nu pe trotuar, ci în containerele unde scrie plastic şi sticlă. A golit sacoşa, a împăturit-o, a pus-o în portbagaj şi a plecat mai departe.
Efortul acestui om, probabil devenit obişnuinţă, m-a bucurat atât de tare încât mi-a schimbat toată ziua. În bine. Nu că ar fi fost normal să mă bucur într-atâta pentru un lucru care trebuie să fie firesc în mersul lucrurilor unui oraş european cu acte, în 2013, dar nah, mă consolez cu găndul că mai bine mai târziu decât niciodată.
Şi, bineînţeles, sper că ăsta e doar începutul. Trebuie să fie un pas către normalitate, zic. Containerele alea nu sunt acolo chiar degeaba, nu toate maşinile scumpe sunt oprite pe langă trotuar ca să coboare melteanul în trening să-şi ia o şaorma cu de toate, nu toţi şoferii aruncă gunoiul în mijlocul străzii… Am simţit miros de civilizaţie…
Plimbările Irinei 
Lasă un răspuns