Imi place toamna. Imi plac toate anotimpurile. Unul imi place insa mai mult si mai mult si asta e motivul pentru care ma supara mereu 1 septembrie, desi in general este o zi chiar frumoasa. Dezvoltat 🙂 :
Fiecare inceput, al fiecarui anotimp, aduce, parca, o bucurie. Poate doar ca iluzie, dar, calendaristic vorbind, fiecare 1 de anotimp sarbatoreste ceva.
1 al lui decembrie, in afara de faptul ca ne aminteste ca mai avem si noi, ca natiune, de sarbatorit ceva, ca nu toata istoria noastra e de aruncat la cos, ne aduce luna aia frumoasa si galagioasa si aglomerata si aducatoare de Craciun, cea mai frumoasa sarbatoare din cate exista. Am zis! 🙂 Luna aia plina de bilanturi si de planuri, ca, deh, mai taiem un an de pe raboj si e musai sa stim unde si daca am gresit in el si ce facem cu urmatorii. Si chiar daca de obicei e o zi mohorata si nici zapada nu e, si chiar daca si in ziua asta bombanim despre Romania noastra ca aia si ailalta, 1 decembrie e, totusi, o zi de sarbatoare.
1 martie aduce un obicei frumos, impletit cu alb si rosu, de a carui frumusete si importanta nu mi-am dat seama pana cand, fiind intr-un an in orasul meu drag de ziua asta, mi-a lipsit. E frumos martisorul, e frumoasa ziua asta, e frumoasa luna care-i urmeaza. Flori, lumina, sperante, primavara, luna mai, cea mai frumoasa din cate sunt (da, mai am scris, stiu ca e primavara si nu vara, dar e luna mea preferata :)). Toate astea le aduce 1 martie.
1 iunie e tot zi de sarbatoare. In care ne mai prostim si noi ca aia mici, ne rasfatam ca suntem si noi copii, ne amagim ca „esti cum te simti, nu cum scrie in buletin ca esti” (de… copt, nu voiam sa zic altceva). Si unde mai pui ca 1 iunie aduce vara. Vara, anotimpul meu preferat. Am zis, imi plac toate, dar asta e preferatul meu. Poate pentru ca mai sper, mereu, ca voi mai simti mirosul ala de vara, din copilarie, chiar daca miros de vara de oras, miros de vara de „spatele blocului”, a corcoduse galbene si rosii, a trandafiri si a mana Maicii Domnului (care dupa ce ca mirosea atat de frumos mai era si atat de gustoasa… 🙂 ), a vacanta si a lene fara sfarsit. Poate pentru ca imi plac diminetile insorite si incredibil de senine cum numai vara le poti vedea si simti. Poate pentru ca imi plac zilele lungi si serile si mai lungi, care iti dau impresia ca si viata e mai lunga. Poate pentru ca, desi au trecut ani multi de atunci, prea multi, in care ar fi trebuit sa-mi impun sa uit cum e, eu tot mai sper in viata asta la o vacanta cum numai vara poate fi, de trei luni, venita cu trenul sau nu, din Franta sau de aiurea…
1 septembrie nu e o zi de sarbatoare, oficial vorbind. Dar poti s-o faci sa fie, daca ai 20 de ani si o prietena ca Luiza, care e topita dupa toamna. Daca ai 30, mai uiti uneori ca mai ai de sarbatorit ceva, deh! 🙂 Si chiar daca e o zi frumoasa, cum a fost azi, pentru mine 1 septembrie e o zi trista. Pentru ca toamna e frumoasa, dar zilele nu mai sunt atat de multe senine si atat de placut de lungi. Pentru ca de acum socotim deja zilele pana la sfarsitul altui an, fara cadouri, insa, ca nu e inca decembrie. Si fara bilanturi, inca nu e timpul lor, si fara planuri si sperante noi, mai e mult pana atunci, totusi. Dar numaratoarea inversa incepe, parca automat si incontrolabil, si parca la sfarsitul niciunui anotimp nu se aude si nu se simte atat de des ca pe 1 septembrie regretul ca un anotimp s-a terminat: „A trecut si vara asta…”
44.432250
26.106260
Plimbările Irinei 