Nu am fost peste tot încă, dar este pe lista mea…

Posts tagged ‘iarna’

Miezul iernei, de Vasile Alecsandri :)

Mi-a tot răsunat în minte un vers dintr-o poezie zilele astea. Mai ales seara, când ieşeam din clădirea în care lucrez (corporatistă, prea înaltă şi prea oţelită, între noi fie vorba, dar na, nu-ţi dori ceva prea mult, că s-ar putea să se-împlinească) şi mă bucuram încercând să trec de zona cu capcane ce se întinde până la metrou  (a se citi încă în şantier, cu gheţuş de la iarnă, cu gropi de la incompetenţă şi insuficient semnalizată, vă las pe voi să ghiciţi de la ce).

Da, am scris bine, mă bucuram. Fără zăpadă n-aş fi făcut decât să bodogănesc, dar cu ea drumul a devenit (culmea!) mai uşor de parcurs. Pentru că îmi place maxim 😀 cum scârtâie zăpada când calci pe ea şi cum străluceşte în bătaia iluminatului stradal.  Ştiu, era de preferat un câmp alb pe care să bată luna, dar asta e, sunt fată de oraş ;)) Şi să nu mă certaţi prea tare, dar eu nu urăsc iarna chiar aşa rău 🙂 Deci drumul meu de acasă la serviciu şi retur, cel puţin, n-a fost chiar o corvoadă, cu tot viscolul, gerul si gheţuşul de rigoare. Bine, sper să reuşesc să stau ca lumea „în două” până dau ghioceii, să nu zic „hop!” de pe acum 🙂

Şi pentru că Bianca m-a inspirat ieri, m-am gândit să vă spun şi eu ce vers mi-a tot umblat prin cap zilele astea. Bineînteles, o să-l postez cu tot cu poezia care-l conţine, ca să nu uitaţi cumva ce vreme e afară 🙂

In păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

.
Fumuri albe se ridica în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşeaza bolta cerului senină
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

.
O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca veşnice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii organe sonoare
Unde crivăţul pătrunde, scoţând note-ngrozitoare.

.
Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un sbor în atmosferă, pe zăpada – nici un pas;
Dar ce văd?… În raza lunii o fantasmă se arată…
E un lup ce se alunga dupa prada-i spăimântată!

 

Cea mai frumoasa iarna…

Este iarna asta. Este cea mai frumoasa si insorita iarna din cate imi amintesc. Si chiar daca s-ar urati de acum incolo, numai ca sa-mi faca mie in ciuda, si chiar daca ar ninge pe 15 martie, ca anul trecut, tot n-ar mai avea timp sa devina altfel decat cea mai frumoasa si insorita iarna din cate imi amintesc

Cea mai frumoasa iarna a venit, firesc, dintr-o toamna la fel de frumoasa. Care a inceput devreme dar a tinut mult, atat de mult incat la inceput de noiembrie toata lumea fugea la munte si in parcuri pentru ca apoi sa umple pagini de facebook cu poze galbene-ruginii, cu muuult, muuuult albastru. In fiecare duminica seara aveam program (pe facebook, v-am zis 😀 ) de admirat toamna de la noi si de aiurea, vazuta prin ochii altora si prin diverse obiective foto

Si pe nesimtite galbenul si ruginiul au disparut din peisaj, dar spre bucuria mea a ramas albastrul. Cu putine exceptii, a fost atat de senin iarna asta, incat mi se pare ca a trecut mai repede decat oricare alta. Nici nu mai conteaza cat mai e din ea, e ca si trecuta Iar ninsorile… ninsorile au fost fabuloase. „Ninge ca in povesti!”, asta se „auzea” neincetat pe facebook; si iarasi a inceput pleiada de poze. De la ski, din parcuri, de la ferestrele apartamentelor sau ale birourilor, cu copaci argintii, cu oameni de zapada, cu sanii, cu copii veseli, cu mult alb si cu… mult albastru.

Da, sunt cam dependenta de zilele senine, la propriu. Nimic nu se compara cu diminetile in care te trezesti si simti prin jaluzelele trase ca soarele te pandeste afara (da, eu ma trezesc cand e deja multa lumina ) sau cu cele in care esti la serviciu si tot biroul iti este inundat de soare, chiar daca stii ca afara sunt cateva grade cu minus. Am mai spus ca viata pare mai frumoasa cand e insorit afara, nu?

Da, si sunt dependenta si de Facebook…

%d blogeri au apreciat asta: