Nu am fost peste tot încă, dar este pe lista mea…

Posts tagged ‘Craciun’

A venit toamna…

Imi place toamna. Imi plac toate anotimpurile. Unul imi place insa mai mult si mai mult si asta e motivul pentru care ma supara mereu 1 septembrie, desi in general este o zi chiar frumoasa. Dezvoltat 🙂 :
Fiecare inceput, al fiecarui anotimp, aduce, parca, o bucurie. Poate doar ca iluzie, dar, calendaristic vorbind, fiecare 1 de anotimp sarbatoreste ceva.

1 al lui decembrie, in afara de faptul ca ne aminteste ca mai avem si noi, ca natiune, de sarbatorit ceva, ca nu toata istoria noastra e de aruncat la cos, ne aduce luna aia frumoasa si galagioasa si aglomerata si aducatoare de Craciun, cea mai frumoasa sarbatoare din cate exista. Am zis! 🙂 Luna aia plina de bilanturi si de planuri, ca, deh, mai taiem un an de pe raboj si e musai sa stim unde si daca am gresit in el si ce facem cu urmatorii. Si chiar daca de obicei e o zi mohorata si nici zapada nu e, si chiar daca si in ziua asta bombanim despre Romania noastra ca aia si ailalta, 1 decembrie e, totusi, o zi de sarbatoare.

1 martie aduce un obicei frumos, impletit cu alb si rosu, de a carui frumusete si importanta nu mi-am dat seama pana cand, fiind intr-un an in orasul meu drag de ziua asta, mi-a lipsit. E frumos martisorul, e frumoasa ziua asta, e frumoasa luna care-i urmeaza. Flori, lumina, sperante, primavara, luna mai, cea mai frumoasa din cate sunt (da, mai am scris, stiu ca e primavara si nu vara, dar e luna mea preferata :)).  Toate astea le aduce 1 martie.

1 iunie e tot zi de sarbatoare. In care ne mai prostim si noi ca aia mici, ne rasfatam ca suntem si noi copii, ne amagim ca „esti cum te simti, nu cum scrie in buletin ca esti” (de… copt, nu voiam sa zic altceva). Si unde mai pui ca 1 iunie aduce vara. Vara, anotimpul meu preferat. Am zis, imi plac toate, dar asta e preferatul meu. Poate pentru ca mai sper, mereu, ca voi mai simti mirosul ala de vara, din copilarie, chiar daca miros de vara de oras, miros de vara de „spatele blocului”, a corcoduse galbene si rosii, a trandafiri si a mana Maicii Domnului (care dupa ce ca mirosea atat de frumos mai era si atat de gustoasa… 🙂 ), a vacanta si a lene fara sfarsit. Poate pentru ca imi plac diminetile insorite si incredibil de senine cum numai vara le poti vedea si simti. Poate pentru ca imi plac zilele lungi si serile si mai lungi, care iti dau impresia ca si viata e mai lunga. Poate pentru ca, desi au trecut ani multi de atunci, prea multi, in care ar fi trebuit sa-mi impun sa uit cum e, eu tot mai sper in viata asta la o vacanta cum numai vara poate fi, de trei luni, venita cu trenul sau nu, din Franta sau de aiurea…

1 septembrie nu e o zi de sarbatoare, oficial vorbind. Dar poti s-o faci sa fie, daca ai 20 de ani si o prietena ca Luiza, care e topita dupa toamna. Daca ai 30, mai uiti uneori ca mai ai de sarbatorit ceva, deh! 🙂 Si chiar daca e o zi frumoasa, cum a fost azi, pentru mine 1 septembrie  e o zi trista. Pentru ca toamna e frumoasa, dar zilele nu mai sunt atat de multe senine si atat de placut de lungi. Pentru ca de acum socotim deja zilele pana la sfarsitul altui an, fara cadouri, insa, ca nu e inca decembrie. Si fara bilanturi, inca nu e timpul lor, si fara planuri si sperante noi, mai e mult pana atunci, totusi. Dar numaratoarea inversa incepe, parca automat si incontrolabil, si parca la sfarsitul niciunui anotimp nu se aude si nu se simte atat de des ca pe 1 septembrie regretul ca un anotimp s-a terminat: „A trecut si vara asta…”

Anunțuri

O poveste despre brad

Daca n-ati citit in copilarie „Bradul” de H.C. Andersen, poate ar fi bine s-o faceti acum. Sau puteti vedea desenul animat facut dupa poveste. Cred, de fapt, ca e mai bine de cei care nu ati citit povestea cand erati copii. Poate ca v-ar fi marcat ca pe mine, care, desi sunt om in toata firea, cred si acum ca brazii de Craciun sufera. Ca dupa ce traiesc momente de glorie, plini de podoabe colorate, de beteala stralucitoare si de luminite care ii fac feerici in serile de Craciun, brazii sufera cu adevarat cand sunt aruncati in strada. In strada, la gunoi, pe foc, oriunde.

Stiu, suna penibil, dar de cand eram mica, ma incerca o durere aproape fizica cand vedeam brazii aruncati in strada, dupa sarbatori, goi, cu niscaiva ambalaje colorate de bomboane rasarind dintre crengi. De brazii pe care ii scoteam noi din casa, mereu foarte tarziu, nu mai vorbesc, mi se rupea sufletul. Ianuarie are de atunci pentru mine miros de brad ars si haiue a pustiu. 

Nu mai insist cu detaliile, sa nu va sperii prea tare. E de ajuns sa imi amintesc eu prin ce treceam cand isi facea fratele meu bata din cate unul

Asta a fost unul dintre motivele pentru care, acum vreo 5 ani, am cumparat un brad artificial, frumos, zic eu, de care ma despart in fiecare an cu inima mai usoara. Nu miroase ca cel adevarat, nici nu are acelasi farmec, mi se spune des.  Da, nu miroase a brad, dar nici nu se usuca vanzad cu ochii si nici nu trebuie sa-l arunc. Sunt multumita de targul asta, deocamdata. Il impodobesc cu foarte mult drag, mereu prea tarziu pentru a ma bucura mai mult de el si pe langa alte avantaje strict fizice, faptul ca il despodobesc eu si il impacheteaza el si il punem la locul lui pana isi va trai din nou momentele de sclipici si lumini la Craciunul viitor ma face sa nu pot renunta la el.  Ma batea gandul de Craciunul care tocmai a trecut ca la anul, intr-o casa mai mare, sa ne luam un brad adevarat, si el mai mare, ca cele din copilarie, care sa miroasa atat de frumos. Dar zilele trecute am vazut iar braduti aruncati prin spatele blocurilor. Asa ca… probabil vom lua un brad mai mare, tot artificial, dar nemuritor si astfel, nereactivant de traume.

A, ieri am despodobit bradul…

LE – Am descoperit ca bradutii pot avea si o a doua sansa

%d blogeri au apreciat asta: