De-ale mele | Plimbările Irinei

Nu am fost peste tot încă, dar este pe lista mea…

Archive for the ‘De-ale mele’ Category

Miezul iernei, de Vasile Alecsandri :)

Mi-a tot răsunat în minte un vers dintr-o poezie zilele astea. Mai ales seara, când ieşeam din clădirea în care lucrez (corporatistă, prea înaltă şi prea oţelită, între noi fie vorba, dar na, nu-ţi dori ceva prea mult, că s-ar putea să se-împlinească) şi mă bucuram încercând să trec de zona cu capcane ce se întinde până la metrou (a se citi încă în şantier, cu gheţuş de la iarnă, cu gropi de la incompetenţă şi insuficient semnalizată, vă las pe voi să ghiciţi de la ce).

Da, am scris bine, mă bucuram. Fără zăpadă n-aş fi făcut decât să bodogănesc, dar cu ea drumul a devenit (culmea!) mai uşor de parcurs. Pentru că îmi place maxim 😀 cum scârtâie zăpada când calci pe ea şi cum străluceşte în bătaia iluminatului stradal. Ştiu, era de preferat un câmp alb pe care să bată luna, dar asta e, sunt fată de oraş ;)) Şi să nu mă certaţi prea tare, dar eu nu urăsc iarna chiar aşa rău 🙂 Deci drumul meu de acasă la serviciu şi retur, cel puţin, n-a fost chiar o corvoadă, cu tot viscolul, gerul si gheţuşul de rigoare. Bine, sper să reuşesc să stau ca lumea „în două” până dau ghioceii, să nu zic „hop!” de pe acum 🙂

Şi pentru că Bianca m-a inspirat ieri, m-am gândit să vă spun şi eu ce vers mi-a tot umblat prin cap zilele astea. Bineînteles, o să-l postez cu tot cu poezia care-l conţine, ca să nu uitaţi cumva ce vreme e afară 🙂

In păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

.
Fumuri albe se ridica în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşeaza bolta cerului senină
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

.
O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca veşnice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii organe sonoare
Unde crivăţul pătrunde, scoţând note-ngrozitoare.

.
Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un sbor în atmosferă, pe zăpada – nici un pas;
Dar ce văd?… În raza lunii o fantasmă se arată…
E un lup ce se alunga dupa prada-i spăimântată!

Categorie:

De-ale mele

Tagged with:

O poveste despre brad

Daca n-ati citit in copilarie „Bradul” de H.C. Andersen, poate ar fi bine s-o faceti acum. Sau puteti vedea desenul animat facut dupa poveste. Cred, de fapt, ca e mai bine de cei care nu ati citit povestea cand erati copii. Poate ca v-ar fi marcat ca pe mine, care, desi sunt om in toata firea, cred si acum ca brazii de Craciun sufera. Ca dupa ce traiesc momente de glorie, plini de podoabe colorate, de beteala stralucitoare si de luminite care ii fac feerici in serile de Craciun, brazii sufera cu adevarat cand sunt aruncati in strada. In strada, la gunoi, pe foc, oriunde.

Stiu, suna penibil, dar de cand eram mica, ma incerca o durere aproape fizica cand vedeam brazii aruncati in strada, dupa sarbatori, goi, cu niscaiva ambalaje colorate de bomboane rasarind dintre crengi. De brazii pe care ii scoteam noi din casa, mereu foarte tarziu, nu mai vorbesc, mi se rupea sufletul. Ianuarie are de atunci pentru mine miros de brad ars si haiue a pustiu.

Nu mai insist cu detaliile, sa nu va sperii prea tare. E de ajuns sa imi amintesc eu prin ce treceam cand isi facea fratele meu bata din cate unul

Asta a fost unul dintre motivele pentru care, acum vreo 5 ani, am cumparat un brad artificial, frumos, zic eu, de care ma despart in fiecare an cu inima mai usoara. Nu miroase ca cel adevarat, nici nu are acelasi farmec, mi se spune des. Da, nu miroase a brad, dar nici nu se usuca vanzad cu ochii si nici nu trebuie sa-l arunc. Sunt multumita de targul asta, deocamdata. Il impodobesc cu foarte mult drag, mereu prea tarziu pentru a ma bucura mai mult de el si pe langa alte avantaje strict fizice, faptul ca il despodobesc eu si il impacheteaza el si il punem la locul lui pana isi va trai din nou momentele de sclipici si lumini la Craciunul viitor ma face sa nu pot renunta la el. Ma batea gandul de Craciunul care tocmai a trecut ca la anul, intr-o casa mai mare, sa ne luam un brad adevarat, si el mai mare, ca cele din copilarie, care sa miroasa atat de frumos. Dar zilele trecute am vazut iar braduti aruncati prin spatele blocurilor. Asa ca… probabil vom lua un brad mai mare, tot artificial, dar nemuritor si astfel, nereactivant de traume.