Nu am fost peste tot încă, dar este pe lista mea…

Posts tagged ‘lucruri simple’

Subţire, de vară…

Vara e anotimpul meu preferat. Luna mai e luna mea preferată. Asta e, nu sunt perfectă :D.
Pe la jumătatea lunii mai, în 2013, era vară. Prilej pentru mine să mă trezesc într-o dimineaţă din dulcele somn de la ora 6, să văd verdele care îmi inunda fereastra şi, de necrezut pentru oricine mă cunoaşte mai bine, să mă facă să mă ridic din pat. Minunata priveliste trebuia completată de multele vrăbii gureşe, dar mai ales de guguştiuc şi de preferata mea, mierla. Aşa că, odată ce am auzit trilurile celei din urmă, tabloul verii a fost complet, că mirosul inconfundabil de dimineaţă proaspătă de vară invadase deja camera (nu, nu locuiesc la o pensiune, dar am noroc de împrejurimi ca ale uneia 🙂 ). Iar eu am revenit la somnul dulce de dimineaţă, nu inainte de a trăi o maximă clipă de fericire, pe care mi-o amintesc zilnic de atunci. Clipa în care am constatat că e abia luna mai şi, încântată peste măsură, m-am întors pe partea cealaltă cu un gând care mai că n-a strigat: „mamă, şi câtă vară mai e!!!”
Deci chiar există fericire în lucrurile simple… de vară… 🙂

image

%d blogeri au apreciat asta: