Nu am fost peste tot încă, dar este pe lista mea…

Posts tagged ‘MasterChef’

MasterChef, o poveste cu final fericit

MasterChef a fost o emisiune despre oameni, viaţă si bucătărie. Chiar în ordinea asta şi aş insista: mai mult despre oameni şi viaţă decât despre bucătărie. Şi pentru că sunt sub impresia puternică a finalului acestei emisiuni, zic să nu fac ca şi cu minunatul concert Vama la care am fost săptămâna trecuta şi despre care nu am suflat încă niciun cuvinţel, deşi merita. Să zic şi eu ceva la cald despre concursul de bucătăreala, deci.

De ce zic că a fost mai mult despre oameni decât despre bucătărie: pentru că nici acum, nici peste o săptămână, o lună sau un an, cei care au urmărit show-ul ăsta nu-şi vor aminti ce a fost în farfuriile concurenţilor, dar îşi vor aminti ce au arătat aceştia la TV din ceea ce sunt ca oameni. Nu-şi vor aminti ce fel de mâncare a fost gătit la ultima probă, deşi cred că asta a fost cea mai urmarită din tot concursul, dar îşi vor aminti cu siguranţă ultimele imagini ale emisiunii, în care, ca în basme, binele a învins. Şi a fost viaţă, nu basm, chiar dacă la televizor.

Nu ştiu câţi îşi vor aminti de ceapa tăiată ca la maşină, de sparanghelul gătit la aproape fiecare probă, de mâncarea care plăcea părintelui preferat, de desenele extraordinare de pe farfuria unui concurent anume, de homarii omorâţi ca la carte, de oul-vedetă, de cărnurile roz, de piureurile colorate şi de sosurile picurate pe farfuriile simandicoase. Dar toţi îşi vor aminti cu siguranţă de zâmbete răutăcioase în loc de fair-play, de bârfă în loc de auto-critică, de reacţii urâte în condiţii de stres, de jigniri gratuite, de aroganţă, de atitudini şi limbaj de mahala. De oameni care nu au ştiut şi nici nu au învăţat cu ocazia asta cum să piardă cu capul sus. Pe de altă parte, îşi vor aminti de fair-play-ul celor care l-au avut, de recunoaşterea propriilor greşeli, de modestie când a fost cazul si de mândrie tot când a fost cazul, de obiectivitate, de caracter. De oameni care au ştiut să piardă cu demnitate şi au ştiut să-şi felicite sincer adversarul.  Mai puţini, e drept, dar au existat şi, culmea, i-am vazut tot la televizor.

Cum a spus o prietenă a mea într-o discuţie care a ţinut exact cât finala, adică preţ de două seri, toţi am fi avut de învăţat din MasterChef, şi nu neapărat despre gătit. Păi normal, că nu în fiecare zi ţi-e dat să vezi un tânăr de 23 de ani cu atâtea calităţi atât de bine conturate: ambiţie, perseverenţă, verticalitate, calm, talent, inventivitate, stăpânire de sine (mai ales cu ultima, în condiţiile create de madam Andreea Moldovan şi gaşca ei). Frumoasă imaginea asta, tânăr isteţ şi ambiţios versus sistem de valori putred şi tăietor de aripi. Petru Buiucă a fost la înălţime, surprinzător pentru vârsta şi experienţa lui, iar cuvintele pe care le-a spus el la un moment dat mă vor urmări multa vreme: „nu am venit aici ca să îmi fac prieteni, am venit ca să câştig”. Cât de departe merită să ajungă un om care poate gândi aşa la început de viaţă? Cât mai departe, zic eu.

%d blogeri au apreciat asta: