Plimbările Irinei

Cu mult inainte ca cei din jur (si nu numai) sa se gandeasca la mine cand aud de Brenciu, cel mai des toata lumea se gandea la mine cand auzea sau vorbea de Praga: „Am vazut o emisiune cu Praga si m-am gandit la tine”, „Ma duc la Praga, ca m-ai innebunit”, „Am fost la Praga si… da, ai avut dreptate, e cel mai frumos oras din Europa”  O miresica draguta ma saluta chiar cu „Ce mai faci, Praguţa?” 🙂 Se vede treaba ca mie cand imi place ceva, imi place mult spre obsesiv,  trebuie sa stie toata lumea si nu imi trece deloc repede. De obicei sunt foarte fidela in preferinte 😛

Bineinteles ca, atunci cand si-a rezervat bilete pentru o vacanta la Praga, si  Diana a tinut mortis sa imi posteze vestea pe peretele de pe Facebook. Cu surle si trambite, deci.  Si unde mai pui ca pleaca si in mai. Cum sa te duci in luna mea preferata din an in orasul meu preferat? Si sa nu fii eu? 😀 M-a apucat melancolia. Si invidia, desigur, dar sper sa imi treaca daca imi aduce ceva frumos de acolo. Nu stiu ce, e greu de spus, ca am din Praga cam multe prostii pe post de suvenir 🙂

Mi-ar placea si mie sa merg la Praga in mai, ca e cea mai frumoasa luna din an (maiul lui 2011 nu se pune 🙂 ).  As reface, intr-o zi senina-senina cum numai o zi de mai poate fi,  pas cu pas,  cele opt sau poate zece ore fara pauza pe care le-am petrecut cu rasuflarea taiata in prima zi in care am descoperit visul meu nestiut (caci dupa cum am mai povestit pe Plimbarici,  eu credeam ca visul meu este Viena). As merge din nou  pe stradutele serpuite din interiorul Castelului Praghez si as face un mic ocol pe la Novy Svet  (Lumea noua), un colt cum numai in cartile cu domnite si cavaleri mai poti gasi (in cartile cu poze, desigur 🙂 ) As admira din nou cladirile-palate superbe si minunata Loreta, as cauta sa vad cu ochii mei straduta-scara cu semafor in capete pentru a nu intra pe ea decat o persoana, as vedea orasul de sus si m-as minuna de el, as aplauda din nou schimbarea garzii de la Palat, numai ca sa ma opresc, apoi, in fata catedralei Sf. Vitus, cea imensa si aurie ca in visele mele despre catedrale, si sa simt din nou ca sunt pentru prima data foarte departe de casa si ca toate orasele, catedralele, castelele, piatetele, stradutele, cetatile, podurile si turnurile lumii ma asteapta pe mine. Natural, pasii m-ar duce apoi catre Ulita de aur, cea cu casute de pitici si cu urme de Kafka si as cobori din nou pe scarile strajuite de zidurile Castelului Praghez, ca sa continuu plimbarea in alt oras. In Orasul Mic, in Orasul Vechi, in Orasul Nou. In toate cartierele Pragai, atat de diferite, atat de unice, dar atat de asemanatoare prin farmecul medieval.

In aprilie m-as duce ca sa vad Praga inflorita pana peste poate si pregatirile de Paste ale cehilor, care impodobesc copacii cu panglici, oua si alte lucruri vesele si colorate. M-as urca din nou in toate turnurile in care am fost deja si in cele in care nu am urcat inca, ca sa admir inflorirea orasului de sus, acoperisurile rosii, turlele aurite ale bisericilor, turnurile nenumarate si podurile vestite de pe Vltava. Si m-as opri din nou, pentru cateva ore, in Piata Bethlemska, cea in care iti tiuie urechile de atata liniste.

Si in iunie mi-ar placea la Praga, ca sa stau de ziua mea la o terasa pe langa Primaria Veche si sa imi umplu sufletul de orasul asta pe care imi vine sa-l iau acasa. Sa ma uit incontinuu la forfota din Piata Orasului Vechi, atat de draga mie, la cladirile ei minunate, frumos colorate si atat de putin asemanatoare una cu alta, la trasurile trase de cai si la oamenii care se strang cuminti intr-o mare multime la fiecare ora fixa, sa vada spectacolul ceasului astronomic din turn, cel mai frumos ceas din cate exista. Si apoi sa merg fara tinta pe Celetna, pe Zelezna, pe Karlova, pe Pariszka, pe Na Prikope, sa intru in toate magazinele ticsite de granate si in cele cu sute de magnetei de frigider, sa casc ochii si gura in stanga si dreapta si sa nu mai am mirare, cum bine a zis naşul meu dupa prima jumatate de zi in Praga.

Si in august m-as duce, cand mi-a povestit o prietena ca gradinile Pragai, si are destule, sunt pline de pasari cantatoare si animalute cuminti si prietenoase. Cum ar fi veverite 🙂 M-as duce si pentru Gradina Zoologica, despre care aceeasi prietena mi-a spus ca e minunata. Si m-as duce din nou la Vyshehrad, ca sa ascult linistea parcului imens si misterios intr-o zi calda de vara. Si as face o croaziera, din nou, pe Vltava, ascultand explicatiile ghidului care ne povesteste despre fiecare pod din cele multe si despre fiecare cladire de pe mal ca si cum ar fi cea mai importanta din oras.

Si in octombrie, chiar daca mie luna asta nu-mi spune niciodata nimic,  m-as duce, ca sa vad cum arata aurul Pragai in culorile fermecate ale toamnei. M-as duce din nou pe dealul Petrin ca sa vad tot orasul scaldat in galben si rosu, de sus, din micul turn, replica a celebrului turn Eiffel. M-as amuza din nou in oglinzile strambacioase din labirintul de langa turn, m-as admira mai mult in cea care ma arata subtire si inalta 😀 si apoi as cobori catre Orasul Mic, care are farmecul lui, dar pentru mine are meritul de a ma duce pe Nerudova, cea mai frumoasa strada din Praga. Acolo as admira din nou frontispiciile cu animale, pasari, sori si insemne artistice care inlocuiau inainte numerele seci si impersonale de azi ale caselor boieresti, m-as bucura din nou cand as vedea drapelul Romaniei fluturand la poarta Palatului Morzin si as reciti placa pe care se povesteste despre vizita lui Mihai Viteazul la Praga, in 1601. Apoi as urca pe scarile care duc, in sens invers celor din luna mai :), spre Castelul Praghez, scari strajuite de lampadare cochete, m-as opri la un restaurant de familie si as manca Svickova na smetane, mancarea mea ceheasca preferata (sunt sigura ca al meu sot ar manca niste alimente numite Budweiser si Pilsner Urquell, cica ar fi cele mai bune din lume, dar asta e alta poveste 🙂 ).

Si in decembrie as vrea sa merg la Praga, cand orasul e mirific, luminat si impodobit de sarbatoare, cu targuri de  Craciun in toate pietele,  ca in toate capitalele care se respecta, cu un brad imens in fata preferatei mele bucati de Praga, Biserica Fecioarei din Tyn. As manca carnati si hot-dog de la chioscurile lor colorate si curate si probabil nu as rata ocazia de a bea vin fiert pe langa casutele de lemn cu de toate din Orasul Vechi.

Iar daca si in ianuarie, care dupa mine e cea mai urata luna din an, mai ceva ca o zi de luni, m-as duce la Praga, va dati seama cat de mult o iubesc. In primul rand m-as plimba mult, din cauza frigului, cu metroul lor curat si foarte estetic, m-as minuna din nou de cea mai lunga scara rulanta din Europa si de statiile de metrou colorate, vesele si curate. Tot din cauza frigului as lua de la un capat la altul piata din Orasul Nou, Vaclavske Namesti, si as intra in toate magazinele lor imense unde as gasi mai multe si mai ieftine lucruri ca la noi. Apoi m-as indrepta catre U Pinkasu, unde atmosfera este boema si mancarea este delicioasa.  Si chiar daca ar fi un ger de ar crapa pietrele, n-as rata o plimbare, cu conditia sa fie zapada, pe Podul Carol, cel  care vara e ticsit de pictori, flasnetari si turisti visatori, iar in zilele albe de ninsoare este fantastic de alb si tacut, dupa cum l-am vazut in zeci de poze. M-as opri la statuia care poarta noroc, a lui Ian Nepomuk, as atinge-o si mi-as pune o dorinta ca orice turist respectabil care trece pe aici. Se zice ca, daca iti spui dorintele, nu se mai indeplinesc, dar eu nu sunt supertitioasa, asa ca marturisesc: dorinta mea nu ar fi alta decat sa vad Praga in toate lunile, in toate anotimpurile si in toate starile ei.

PS- Daca v-am facut dor sau chef de Praga, aveti nevoie doar de trei zile libere, de traseu m-am ocupat eu 😉