Plimbările Irinei

Este iarna asta. Este cea mai frumoasa si insorita iarna din cate imi amintesc. Si chiar daca s-ar urati de acum incolo, numai ca sa-mi faca mie in ciuda, si chiar daca ar ninge pe 15 martie, ca anul trecut, tot n-ar mai avea timp sa devina altfel decat cea mai frumoasa si insorita iarna din cate imi amintesc

Cea mai frumoasa iarna a venit, firesc, dintr-o toamna la fel de frumoasa. Care a inceput devreme dar a tinut mult, atat de mult incat la inceput de noiembrie toata lumea fugea la munte si in parcuri pentru ca apoi sa umple pagini de facebook cu poze galbene-ruginii, cu muuult, muuuult albastru. In fiecare duminica seara aveam program (pe facebook, v-am zis 😀 ) de admirat toamna de la noi si de aiurea, vazuta prin ochii altora si prin diverse obiective foto

Si pe nesimtite galbenul si ruginiul au disparut din peisaj, dar spre bucuria mea a ramas albastrul. Cu putine exceptii, a fost atat de senin iarna asta, incat mi se pare ca a trecut mai repede decat oricare alta. Nici nu mai conteaza cat mai e din ea, e ca si trecuta Iar ninsorile… ninsorile au fost fabuloase. „Ninge ca in povesti!”, asta se „auzea” neincetat pe facebook; si iarasi a inceput pleiada de poze. De la ski, din parcuri, de la ferestrele apartamentelor sau ale birourilor, cu copaci argintii, cu oameni de zapada, cu sanii, cu copii veseli, cu mult alb si cu… mult albastru.

Da, sunt cam dependenta de zilele senine, la propriu. Nimic nu se compara cu diminetile in care te trezesti si simti prin jaluzelele trase ca soarele te pandeste afara (da, eu ma trezesc cand e deja multa lumina ) sau cu cele in care esti la serviciu si tot biroul iti este inundat de soare, chiar daca stii ca afara sunt cateva grade cu minus. Am mai spus ca viata pare mai frumoasa cand e insorit afara, nu?

Da, si sunt dependenta si de Facebook…