Sala Palatului | Plimbările Irinei

Nu am fost peste tot încă, dar este pe lista mea…

Posts tagged ‘Sala Palatului’

Lara Fabian la Bucureşti – muzică, emoţii, cuvinte

Am fost la concertele unor artişti pentru că le ştiam toate versurile pe dinafară şi atunci când se întâmplă asta înseamnă că niciun radio, casetofon sau mp3-player din lume nu mai este de ajuns. Trebuie să fii acolo, să simţi, să auzi, să cânţi, să aplauzi, să simţi. Da, e de două ori „să simţi” :).

Şi am fost la concertele altora pentru că m-a impresionat o singură melodie sau ceva ce s-a ţesut in jurul ei. Un film, o poveste, un moment. La Cesaria Evora m-au dus un film şi Besame Mucho. Ok, şi amintirile :). La Lara Fabian m-a dus momentul ăsta. Şi emoţia extraordinară pe care o provoacă fiecare vizionare.

A fost frumos sâmbătă seara. La Je t’aime pe scena Sălii Palatului a ieşit un moment drăguţ, cu inimioare şi cu o mare parte din melodie cântată de o mare parte din public, chiar dacă a fost evident că, deşi pe vremuri eram cunoscuţi ca fiind francofoni (!), franceza nu e tocmai punctul nostru forte, nici măcar când ne place Lara Fabian. A fost emoţie pentru fani, sunt sigură, la acest moment; pentru mine a fost bucurie, din nou, că muzica face, pentru clipe sau ore, minuni pentru cei care o ascultă. Sau o simt 🙂

A fost frumoasă Lara Fabian. Poate alţii ştiau mai bine că este o prezenţă extrem de placută, eu am aflat acum mai în detaliu. Fără sclipici, fără fiţe, fără tocuri, Lara a lăsat loc pe scenă doar muzicii şi cuvintelor. Da, şi cuvintelor, căci între melodii a povestit, cu drag şi de multe ori cu dor, despre viaţă, despre îngeri, despre prietenie, despre alegeri, despre modele, despre amintiri, despre… femeie. Melodiile au fost, fiecare, continuarea acestor cuvinte. Iar melodia mea, sâmbătă, căci trebuie sa fie una la fiecare concert, a fost întrebarea pe care o ştiam ca fiind a Dianei Ross: Do you know where you’re going to?

Do I?

Categorie:

Lucruri simple, oameni frumoşi

Tagged with:

Eu, Brenciu si Terracina

Cred ca de acum stiti cu totii de „mica” 😀 mea obsesie care se numeste Brenciu. Cei mai multi stiti ca imi place, va place si voua, dar nu intelegeti ce vad eu atat de magic la el si la concertele lui. O parte dintre voi, mica, ati indraznit sa ma intrebati, direct, care-i faza cu Brenciu si de unde a inceput ea. Asta am apreciat foarte mult, pentru ca mi s-a dat ocazia sa spun povestea fetei care de cand a fost la Sala Palatului a primit o pereche de ochelari roz si cand i se pare ca ceva e „naspa”, isi pune castile in urechi sau se mai duce la un concert. N-o sa mearga la infinit, dar deocamdata e bine asa 🙂 Altora le-am explicat eu, neintrebata :), sau mai bine zis i-am innebunit, asa ca le multumesc acum ca au avut rabdarea sa ma asculte.

Miresicilor mele, Corinei si Luizei le-am impuiat capul, dar stiu ca m-au inteles (sau macar sper 🙂 ) in nebunia mea. Si le multumesc. Calinei ii multumesc in plus pentru ca ea mi l-a „adus” pe Brenciu si Doinitei, tot in plus, pentru cadoul minunat care a fost excursia la Terracina. Nici Bogdan nu scapa de multumiri, el fiind alaturi de Doinita facatorul de surprize lacrimogene 😛 Si sotului meu trebuie sa-i multumesc, ca m-a rabdat cu atata Brenciu in cap, in casa, in masina, in concerte si in soneriile de pe telefon. Chiar si al lui 😉

Poate pare aiurea ca fac aici pe castigatoarea la Oscar 😀 Nu, n-am castigat nimic, dar in ultimele trei luni am petrecut o perioada frumoasa, de care o sa-mi amintesc cu placere si simt nevoia sa fiu recunoscatoare :). Sa devii fanul cuiva la 30 si ceva de ani si sa te simti iar ca la 20, fara griji si fara bani :P, nu e de ici-colo. La naiba, la treizecisi nici de fumat nu te mai apuci daca nu ai facut-o cand erai (foarte) tanar… 🙂

Si uite asa, in loc sa ma duc dupa U2 la Istanbul, macar, cum mi-as fi dorit anul trecut, m-am dus dupa Brenciu la Terracina. Si am povestit despre asta ca special guest star pe blogul lui Plimbarici, in doua parti. Citire placuta si ne vedem la concerte! La care vreti voi, eu merg acum la (aproape) toate! 🙂

Categorie:

Lucruri simple, oameni frumoşi

Tagged with:

Din 25 martie fac ce-mi spune inima :)

La naiba, am blog. Da, era destinat calatoriilor, dar o sa vina si randul lor. Acum… il folosesc pe post de jurnalul-caiet pe care l-am lasat de izbeliste acum 10 ani. Trebuie sa-mi pastrez amintirile cumva… mai ales cand, de la o varsta, incep sa pretuiasca atat de mult…

Amintirea mea de azi este despre o voce, un om, un spectacol. Asa zice unul din CD-urile lui., nu eu am inventat descrierea.

Da, normal, tot de Horia Brenciu vorbesc Nu mi-am epuizat zambetul tamp de pe fata, nici starea de euforie, nici cuvintele de lauda. Am 20 de ani din nou (sic!), e soare afara, e primavara, iar eu simt toate astea doar pentru ca saptamana trecuta am fost la concertul lui. Cel mai „de suflet” concert la care am fost vreodata. Am trait 3 ore si ceva in alta lume in care m-am simtit fericita. Am uitat total de mine, cea din ultimii ani. Am redevenit eu, cea dinainte, demult , asa cum ma stiam. Am ras, am plans, am cantat, am dansat, mi s-au umflat palmele dupa nicio ora, mi-am adus aminte de copilarie, de adolescenta, de „tonele” de muzica ascultate la magnetofonul tatei, am retrait momente frumoase si am trait stari speciale langa mii de oameni care simteau aceleasi lucruri. Bucuria imensa de a fi acolo. Era ca un vis care nu se dorea sa se termine. Am citit ore intregi comentariile de pe pagina lui de Facebook si de pe blogul lui de dupa concertul asta si niciun cuvant nu pare prea mare pentru el si pentru ce poate sa faca.

Brenciu asta este unul dintre cei mai frumosi oameni pe care i-am vazut, pe cuvantul meu. Mie mi-a placut de el dintotdeauna, deci eram subiectiva oricum, dar nu-l vazusem live. Atata suflet, atata caldura, atata sensibilitate, atata energie si atata prietenie intr-un singur om nu-mi imaginam ca incape. Iar faptul ca poate sa transmita toate astea unor mii de oameni odata nu e de ici-de colo. Da, toti am plecat de acolo incarcati cu cele enumerate mai sus. Si cu convingerea ca asta e abia inceputul. Este momentul lui, nu-l va rata, sunt sigura.

Nici nu are cum; pe cat de fericiti si emotionati eram noi, cei care am fost acolo, pe atat a fost si el. Era emotionat si fericit de nu-si mai incapea in piele. O si merita de altfel. Are o orchestra extraordinara langa el, care ii seamana intru totul, are prieteni multi, unul si unul, care l-au introdus in scena de pe monitoarele Salii Palatului si au cantat cu el, saptamani inainte, „Fac ce-mi spune inima”, isi iubeste tatal din tot sufletul si mai ca nu urla despre asta, tot din suflet scrie si pe blog, are peste 60.000 de prieteni, cum le spune el, pe Facebook, cu care vorbeste in mod constant, de oriunde si oricand, dar mai ales din emisiunile la care se duce, cu laptop cu tot. Are haz, are charisma, are niste videoclipuri minunate si niste melodii la fel. Concertele lui in cluburi sunt renumite, iar din acest concert a facut o piesa de teatru in toata regula, cu decoruri si costume pe masura muzicii lui frumoase. Cum sa nu-l iubesti de mori, vorba lui?

Da, stiu, sunt cam extaziata. Recunosc. Acum si public, si marturisesc ca nu mi se desumflasera palmele si eu m-am dus si am cumparat bilete pentru urmatorul concert, care va fi saptamana viitoare. Caci Horia Brenciu da dependenta, cum mi-a spus cineva 🙂 Acum mi-e si rusine ca n-am stiut mult mai inainte, desi imi aminteam cu drag zilele cand umplea un mall la Neata… Si n-am stiut nici ca, dupa cum spune Andi Moisescu, este pur si simplu cel mai bun.