Nu am fost peste tot încă, dar este pe lista mea…

Posts tagged ‘37’

37

37 de ani şi nişte idei dezlânate. În stil propriu.

La 37 mi-am făcut damblaua şi din ea am învăţat că atunci când eşti în vacanţă, ziua ta de naştere e doar o altă zi de vacanţă. Şi zilele de vacanţă sunt minunate toate, dar acasă, ziua ta de naştere e deosebită de celelalte, şi pentru tine, şi pentru clişeisticul „cei dragi”. So, a fost frumos de ziua mea in vacanţă, dar mi-a fost dor de casă şi de ziua mea aşa cum am ştiut eu s-o am de nişte ani. Mulţi, deja. Totul se măsoară în mulţi ani, sper că v-aţi obişnuit cu asta. Eu nu, când o spun, o spun tot cu mirare nedisimulată.

La 37, varianta macro, mă uit în urmă cu 10 ani şi zâmbesc, îngăduitor şi nostalgic, la cea care eram atunci, la cea care incepea să simtă deja că timpul trece prea repede, cu bune şi cu rele, cu împliniri şi cu dezamăgiri, dar care era totuşi prea tânără, prea mică, prea plină de speranţă că, totuşi, mai este timp. Este dacă ai minte destulă în cap şi ştii ce să faci cu el. Sau dacă ai noroc. Sau pe amândouă. Au trecut 10 ani şi parcă a trecut o viaţă, departe de ce-mi imaginam atunci. Sunt alt om acum, fără îndoială, şi zâmbesc, îngăduitor şi nostalgic, unei vârste (de) la care mi-ar fi plăcut să fac mai mult si mai bine pentru mine. Dar poate n-a fost să fie.

La 37, tot în macro, mă uit în urmă la mine, cea de acum 20 de ani si râd. Râd de mine şi parcă plâng pentru mine, pentru mintea necoaptă de atunci, dar atât de tânără şi de frumos visătoare. Oho, la 17 ani chiar ai TOATĂ viaţa înainte. Şi clipeşti şi te trezesti cu 20 de ani mai târziu, râzând de tine şi de planurile tale desprinse din minte şi suflet de copil, prea puţin conforme cu realitatea vieţii ce va să vie. Ca în cuvintele pe care le-am citit cam pe la vârsta respectivă şi care mi-au rămas în minte atâta amar de ani, „ce păcat că tinereţea este dată pe mâna copiilor”. Oh, da.

La 37 de ani, frământată probabil de gândurile de mai sus, mi-am imaginat mie urările, speranţele (slabe) şi regretele (puternice) pe melodia asta, dacă tot n-am avut tort pe care să mai scriu sau să desenez una-alta. Şi poate şi pentru că n-am avut lumânări aniversare, am văzut, pentru prima dată în viaţă, licurici. E clar, totuşi, la orice vârstă e un timp pentru prima dată. Şi e clar şi că, aşa cum mi s-a spus printr-un e-mail simpatic, mai tânără decât acum nu voi mai fi niciodată. Da. Cu asta mă împac. Oricum nu am de ales. Am 37. Eu.

PS:

     Those were the days my friend
     We thought they’d never end
     We’d sing and dance forever and a day
     We’d live the life we choose
     We’d fight and never lose
     For we were young and sure to have our way.

 

 

 

 

 

 

Anunțuri
%d blogeri au apreciat asta: