Plimbările Irinei

Am citit postarea lui Bendeac si m-a lovit si pe mine inspiratia. Sau tristetea si revolta, mai bine zis. Asa ca, iata cum a fost pentru mine Sighisoara lui 2010, povestita si pe plimbarici.

O coincidenta trista este postarea mentionata mai sus cu sentimentele traite de mine, saptamana trecuta, cand am vizitat, din nou, Sighisoara.

Am descoperit Sighisoara in 2003; mai bine zis mi-a fost prezentata in toata frumusetea ei unica de o prietena buna, pasionata de calatorii si drumetii. De atunci m-am indragostit de cetate iremediabil si am vizitat-o in fiecare an. Am vazut-o cam in toate anotimpurile si in toate starile. La festival nu am ajuns insa niciodata. Poate la anul…

Ce am simtit anul asta, insa, nu am simtit niciodata. Cetatea mea, locul meu preferat din Romania, in anul de gratie 2010, la sapte ani dupa descoperirea ei, sapte ani in care in mod normal ar fi trebuit sa evoluam, sa progresam, sa ne civilizam, sa ne redescoperim valorile si sa avem grija de ele, mi s-a aratat schimbata intr-un mod pe care nu mi l-as fi inchipuit. Neprimitoare, pustie, parca parasita. Niciodata nu am vazut cetatea pustie pana acum. Intr-o seara de vineri nu cred ca am intalnit mai mult de 10 persoane in cetate, care umblau fara rost pe acolo. Sambata seara era un pic animata de cateva grupuri razlete de germani si francezi; romani nu am vazut decat vreo 4-5 cupluri (m-am gandit cu ciuda ca toti romanii sunt in Bulgaria si din pacate nici macar nu mai pot sa-i bomban ).

Poate ca in sapte ani am devenit eu prea pretentioasa. Poate ca varsta si implicit experienta m-au facut sa fiu mai critica, mai putin impresionabila, poate ca descoperirea unei mici parti din Europa m-a facut sa fiu mai putin indulgenta cu ceea ce mi se ofera ca turist in tarisoara nostra. Sau poate ca sunt atat de suparata pe noi, ca imi pute tot.

Sau poate ca, totusi, simturile mele in ale observatiei si ale criticii sunt corecte si Romania este paradisul bataii de joc, nu paradisul turistic pe care il viseaza si Bendeac. Altfel nu imi explic cum o cetate cu un asemenea potential (este singura cetate locuita din Europa), poate sa fie lasata in paragina.

Cum este posibil ca vineri seara, dupa ora 18, sa fie deschise in cetate doar doua terase amarate si toate magazinasele de suveniruri sa fie inchise, toate usile si obloanele sa fie trase, de parca se astepta un asediu? Cum este posibil ca suportii de trandafiri care erau acum cativa ani plini de flori ce te intampinau intr-un mod placut la intrarea in cetate sa fie acum doar niste fiare atarnate fara niciun rost? Cum este posibil ca piata centrala, care odata avea macar cateva mese si banci, un dozator de bere si un frigider de racoritoare (si atunci nu eram multumita, mi se parea ceva prea aruncat in drum, voiam ceva mai organizat ) sa fi devenit acum parcare? Piata unei cetati medievale in Romania lui 2010 a devenit parcare!!!

Si colac peste pupaza, exista un turn in Sighisoara care se numeste Turnul Cositorarilor, pe care nu-l poti vedea de aproape, pentru ca este PE UN TEREN PRIVAT. Privat al cui????

Cand acest turn, impreuna cu toate celelate, sunt niste marturii incredibile a ceea ce au insemnat acum cateva sute de ani pentru comunitatea din cetate si ar trebui restaurate, ar trebui transformate in mici muzee cu minimum de informatii care in secolul 21 ar parea adevarate legende si ar trebui sa fie vizitate? Nu se poate face asta, normal. De ce? Stiu raspunsul, dar m-am saturat si eu sa ma aud gandind, sa ma aud spunand, sa aud in jur si sa ma intristez, dar este un fapt ce nu poate fi tagaduit: da, pentru ca traim in Romania. Oricat de carcotasi si de rauvoitori par cei care zic asta incontinuu, asta este adevarul. Sa te afli pe o straduta medievala din Sighisoara si sa-ti para rau ca straduta aia este in Romania si nu in Franta, caci acolo ar fi fost ingrijita, laudata si implicit cunoscuta de cel putin toata Europa, asta este culmea tristetii in ceea ce priveste Sighisoara si Romania de azi…

PS- Bine ca macar ceasul arata ora corect…