Plimbările Irinei

La naiba, am blog. Da, era destinat calatoriilor, dar o sa vina si randul lor. Acum… il folosesc pe post de jurnalul-caiet pe care l-am lasat de izbeliste acum 10 ani. Trebuie sa-mi pastrez amintirile cumva… mai ales cand, de la o varsta, incep sa pretuiasca atat de mult…

Amintirea mea de azi este despre o voce, un om, un spectacol. Asa zice unul din CD-urile lui., nu eu am inventat descrierea.

Da, normal, tot de Horia Brenciu vorbesc Nu mi-am epuizat zambetul tamp de pe fata, nici starea de euforie, nici cuvintele de lauda. Am 20 de ani din nou (sic!), e soare afara, e primavara, iar eu simt toate astea doar pentru ca saptamana trecuta am fost la concertul lui. Cel mai „de suflet” concert la care am fost vreodata. Am trait 3 ore si ceva in alta lume in care m-am simtit fericita. Am uitat total de mine, cea din ultimii ani.  Am redevenit eu, cea dinainte, demult , asa cum ma stiam. Am ras, am plans, am cantat, am dansat, mi s-au umflat palmele dupa nicio ora, mi-am adus aminte de copilarie, de adolescenta,  de „tonele” de muzica ascultate la magnetofonul tatei,  am retrait momente frumoase si am trait stari speciale langa mii de oameni care simteau aceleasi lucruri. Bucuria imensa de a fi acolo. Era ca un vis care nu se dorea sa se termine.  Am citit ore  intregi comentariile de pe pagina lui de Facebook si de pe blogul lui de dupa concertul asta  si niciun cuvant nu pare prea mare pentru el si pentru ce poate sa faca.

Brenciu asta este unul dintre cei mai frumosi oameni pe care i-am vazut, pe cuvantul meu. Mie mi-a placut de el dintotdeauna, deci eram subiectiva oricum, dar nu-l vazusem live. Atata suflet, atata caldura, atata sensibilitate, atata energie si atata prietenie intr-un singur om nu-mi imaginam ca incape. Iar faptul ca poate sa transmita toate astea unor mii de oameni odata nu e de ici-de colo. Da, toti am plecat de acolo incarcati cu cele enumerate mai sus. Si cu convingerea ca asta e abia inceputul. Este momentul lui, nu-l va rata, sunt sigura.

Nici nu are cum; pe cat de fericiti si emotionati eram noi, cei care am fost acolo, pe atat a fost si el. Era emotionat si fericit de nu-si mai incapea in piele. O si merita de altfel. Are o orchestra extraordinara langa el, care ii seamana intru totul, are prieteni multi, unul si unul, care l-au introdus in scena de pe monitoarele Salii Palatului si au cantat cu el, saptamani inainte, „Fac ce-mi spune inima”, isi iubeste tatal din tot sufletul si mai ca nu urla despre asta, tot din suflet scrie si pe blog, are peste 60.000 de prieteni, cum le spune el, pe Facebook, cu care vorbeste in mod constant, de oriunde si oricand, dar mai ales din emisiunile la care se duce, cu laptop cu tot. Are haz, are charisma, are niste videoclipuri minunate si niste melodii la fel. Concertele lui in cluburi sunt renumite, iar din acest concert a facut o piesa de teatru in toata regula, cu decoruri si costume pe masura muzicii lui frumoase. Cum sa nu-l iubesti de mori, vorba lui?

Da, stiu, sunt cam extaziata. Recunosc. Acum si public, si marturisesc ca nu mi se desumflasera palmele si eu m-am dus si am cumparat bilete pentru urmatorul concert, care va fi saptamana viitoare. Caci Horia Brenciu da dependenta, cum mi-a spus cineva 🙂 Acum mi-e si rusine ca n-am stiut mult mai inainte, desi imi aminteam cu drag zilele cand umplea un mall la Neata… Si n-am stiut nici ca, dupa cum spune Andi Moisescu, este pur si simplu cel mai bun.